Surmont MTB Challenge

Trecu si 10 iulie si iata-ma inscrisa intr-o frumoasa zi de vara, cu soarele sus pe cer, arzator ca un cuptor (nu mi-am dorit o rima aici, dar iata cum este inspiratia..) ca m-am decis sa fiu eu giga contra si spre deosebire de toti prietenii mei, sa nu ma inscriu la tura scurta de tip familie, ci la o frumoasa tura medie cu bicicleta. Un traseu de munte, cu nici mai mult nici mai putin de 38 (spre 40) de km lungime, cu o diferenta de nivel in urcare de peste 1100 m -  Surmont MTB Challenge a fost pentru mine prima urcare de genul acesta, in care am trecut de limita psihologica de 1000 m diferenta de nivel.

Sa va povestesc putin intamplarile? Pai de ce nu spuneti asa :)

M-am gramadit usor spre linia de start pe la 11 fara un sfert. Se prefigura a fi o vreme perfecta pentru concurs - soare rotund si puternic sus pe cer, teren minunat, multi participanti, care de care mai inghesuit unul in celalalt si care mai de care datator de coate sa ajunga un pic mai in fata, sa ciupeasca din timpul pe care l-ar pierde cu startul si cu inghesuiala. Dupa o sumara sedinta tehnica, in care fiecare si-a aflat culoarea pe care trebuie sa o urmareasca pe traseu, in functie de categoria la care s-a inscris (un verde fosforescent in cazul meu), s-a dat si startul in care mi-am adus aminte de ce imi place la randul meu, sa stau mai in fata plutonului - pentru a nu ma opri de miliarde de ori, pentru a putea incepe sa pedalez rapid sa imi intru in ritm, pentru a nu pierde minute pretioase inainte de a trece macar linia de start.

Dar iata-ne in miscare pe toti, fiecare frumos incolonat sau incercand sa evite si sa depaseasca ciclistul din fata, si cu soarele sus pe cer, mai puternic ca niciodata. Am inceput cu urcarea sustinuta de 9 km pe un drum forestier, mai prietenos decat mi-as fi inchipuit ca se poate face trecerea de la in jur de 1000 de m altitudine la aproximativ 1350m. O portiune lejera in care principalele mele doua probleme au fost sa nu fac pana si spatele de camila, aflat la prima utilizare si testare, din a carui apa am incercat sa ma folosesc.. si care avea un gust minunat si inexplicabil de sapun... pana in prezent am incercat sa trec peste orice idee preconceputa si sa nu imi refuz o alta placere de a utiliza acest instrument deosebit dedicat miscarii, prin urmare preconizez ca in week-end, dupa o noua runda de spalare si dezinfectare, sa ma pot folosi fara niciun alt inconvenient de el..
Iata-ma ajunsa la primul punct de alimentare. Imi reumplu bidonul, fur o banana si plec mai departe. Nu obosisem deloc, prin urmare de ce sa ocup spatiul de pomana? Cei ce urmau dupa mine poate aveau mai multa nevoie de el. Cei de la salvamont erau prezenti, cu un ochi vigilent asupra noastra.

Portiunea ce a urmat a fost mai greoaie decat ma asteptam, cu urcari si coborari destul de tehnice. Pe unele le-am abordat calare pe bicicleta, pe altele, bicicleta mi s-a urcat in brate si impreuna, amandoua, am coborat pe picioare, metoda prin care ne-am simtit mai in siguranta si am considerat ca distanta cu pricina s-ar putea realiza intr-un timp mai scurt decat daca am proceda in alt fel. In aceasta portiune totusi ne-am exersat din nou urcarile pe distante scurte si abrupte si am asistat la o cazatura grozava a unui tip intre doua varste, care a luat-o la vale si bicicleta dupa el, oprindu-se amandoi intr-un pom. Omul (si bicicleta) au scapat intregi, cu doar portiuni din orgoliu ranite. Momentul trebuia imortalizat, fiind presarat cu maini si roti prin aer...  :)

Am terminat repejor cele cateva urcari si coborari mai ciudatele, de jur imprejur numai padure si vai adanci - momente in care mi-am dorit sincer o camera din aceea care se monteaza pe casca si pe care o voi achizitiona la momentul oportun.

Nu mai tin minte exact daca poiana cu brusturii uriasi era dupa primul punct de alimentare sau dupa al doilea, dar dupa cum am si numit-o, specimene gigantice din acel soi tronau de-a dreapta si de-a stanga potecii, poteca si ea cam ascunsa privirii si cu cateva surprize denivelate aflate pe sub iarba. Jumatate pe jos si jumatate pe bicicleta, am trecut repede de zona desprinsa parca din "Alice in tara minunilor", unde totul parea putin supradimensionat, inclusiv soarele care ma batea insistent, facandu-ma sa ma simt ca o gaza nesemnificativa. Fericirea mea a fost intoarcerea la padure, racoroasa si umbroasa, primitoare cu biciclistii.

Punctul 2 de alimentare a trecut si el repede, nefiind necesara oprirea, doar pentru o reumplere a bidonului si furtul a doua banane delicioase si a unei bucati de glucoza (nu la fel de savurata..). Am plecat mai departe dupa vreo 2 minute sa vad ce imi mai rezerva traseul.

Zona care a urmat a avut cred cea mai mare urcare din punctul de vedere al altitudinii, de la aproximativ 1280 m la aprope 1600 m, pe o distanta de circa 6 km. Cea mai mare parte am parcurs-o pe bicicleta, fiind foarte mandra de noua si imbunatatita forma fizica de anul acesta.

In zona asta ne-am mai intalnit cu baietii si fetele de la tura lunga si ne-am oprit cu totii langa un izvor ce-si trecea veacul pe unul din versanti. M-am adapat, mi-am umplut bidonul, mi-am bombanit spatele de camila si am plecat mai departe pe bicicleta, cu gandul sa-mi respect promisiunea facuta mie, de a face traseul in termenul de 4 ore.

Ultima parte de urcare pe drum forestier, de dinainte de punctul 3 de alimentare, parea nesfarsita. Ma uitam ba la ciclicomputer, ba la sectiunea traseului si bombaneam in gand organizatorii ca si-au ras de mine cand m-au pacalit cu pozitionarea opririi. Dupa o depasire de vreun kilometru jumate, iata ca am gasit in sfarsit zona mult cautata.

Reumplere, alimentare, cu gandul ca traseul isi va respecta forma desenata si va mai urma o urcare mica, inainte de a ajunge la plat. Dar nu. Ceea ce a continuat m-a surprins placut, fiind o bucatica de plat, unde se inmultisera deja oamenii. Exact inainte de recompensa de 7km in coborare dinspre finish, la o intersectie, un ultim delusor trona impasibil. M-am avantat spre el in incurajari de pe margine. Hai hai hai urca-l urca-l. L-am urcat bineinteles. Sus.. aud de la un grup din stanga mea.. "Bravo. Acum ai ajuns la jumatatea traseului" :)) am ras un pic, i-am lasat veselindu-se si am plecat mai departe. Ceea ce a urmat a fost minunat si relaxant. 7 km si ceva de coborare pe drumul forestier pe care am urcat, portiune pe care am prins aproape 50 de km la ora. Nu stiu cand au trecut, dar mi-ar fi placut sa fi fost mai lungi si m-au reincarcat de energie. Gonind ca racheta pe denivelarile patriei, m-am rugat sa nu fac pana (stiindu-ma cu tendinta incontrolabila catre aceste incidente si cunoscandu-ma cu antecedente inclusiv pe plat, pe asfalt..), nu acum ca tiganul la mal.

Am ajuns in zona de finish repede si i-am gasit pe toti ceilalti cum stateau la umbra. Urletele au inceput de cum m-am aratat in orizontul lor si m-au urmarit pana am trecut linia de finish.
Surmont MTB Challenge s-a terminat pe un frumos si rotund loc 10 feminin 19-29 ani, traseu mediu, intr-un timp de 4:14:41.1. Prin urmare, ceea ce mi-am propus am realizat, iar asta intotdeauna inseamna succes. :)
Am plecat cu zambetul pe buze, cu dorinta de a reveni in aceasta zona si cu simtamantul acela de realizare.

Comentarii

  1. Bravo Dee! La cat mai multe concursuri si medalii! :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci, merci :* Timp sa am sa ajung la toate :) ca de restul m-oi ocupa eu :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Atentie! Ma dau cu parerea:

Postări populare de pe acest blog

De ce am renuntat la serviciile medicale Sanador

Pe unde ne-au purtat picioarele - Gaesti

Buzau - Lopatari si retur